În data de 29 octombrie a avut loc ceremonia de premiere a câștigătorilor Bursei Speranței, concurs lansat și susținut de BCR Chișinău S.A.

Cei trei tineri bursieri sunt:

  • Victoria Vudu, medic-rezident la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu”, facultatea Stomatologie, specialitatea Ortodonție;
  • Vladimir Ciobanu, masterand la Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specialitatea Microelectronică și Nanotehnologii;
  • Eugeniu Mindrigan, student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu”, facultatea Medicină Generală, specialitatea Medicină Generală.

Premianții vor beneficia de suportul BCR Chișinău pe parcursul anului de studii 2015-2016 pentru acoperirea cheltuielilor de studii, participare la conferințe științifice, programe de cercetare și perfecționare.

Cei trei câștigători ai Bursei Speranței au fost selectați în baza performanțelor academice și a proiectului de cercetare prezentat la concursul lansat de BCR Chișinău. În total în perioada 15 mai – 15 iunie 2015 au fost depuse peste 50 dosare de participare la concurs.

Sincere felicitări câştigătorilor Bursei Speranţei şi profesorilor care i-au îndrumat. Această bursă reprezintă o şansă pentru tinerii studenţi de a-şi continua pregătirea profesională, de a se implica în cercetare şi de a-şi aprofunda cunoştinţele practice pentru a-şi asigura un viitor mai bun la ei acasă. BCR Chişinău, fiind membru al unui grup financiar european, împărtăşeşte valorile de solidaritate şi responsabilitate socială corporativă şi susţine iniţiativele în domeniul educaţiei, culturii, voluntariatului. Obiectivul nostru este de a contribui la dezvoltarea comunităţii din care facem parte şi de a ne implica activ în susţinerea proiectelor viabile din punct de vedere economic şi social,” a declarat Juan Luis Martin Ortigosa, Președinte Executiv al BCR Chișinău S.A.

Concursul Bursa Speranței a fost lansat oficial de BCR Chișinău pe 14 mai 2015 cu scopul susținerii educației tinerilor din Moldova care au obținut rezultate remarcabile în activitatea de studii și cercetare. Au fost selectate acele profesii care au un impact deosebit pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova cum ar fi domeniul tehnic, agricol, medical sau pedagogic. Bursa Speranței este la prima ediție și va continua și în anii următori.

_______________________________________

Banca Comercială Română Chişinău S.A.:

BCR Chişinău S.A. şi-a început activitatea în data de 22 octombrie 1998, fiind una din primele bănci cu capital străin, membru al unui grup financiar internaţional care şi-a extins activităţile în Republica Moldova. Reţeaua băncii cuprinde 3 unităţi şi 40 ATM-uri. Acţionar unic al BCR Chişinău S.A. este Banca Comercială Română S.A. (BCR), membră Erste Group, Austria.

Banca Comercială Română S.A.:

Este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

Erste Group:

Unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.500 de angajati deservesc 16.2 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La sfarsitul primului trimestru din 2015, Erste Group detinea active totale in valoare de 202,6 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 56,1 %. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,2%.

Pentru informaţii suplimentare BCR Chişinău S.A.:

Str. A. Puşkin 60/2 MD2005 Chişinău

Tel. +373 (22) 852 000; Fax. +373 (22) 852 002

E-mail. office@bcr.md